Drepturile de autor

Drepturile de autor sunt un concept din ce în ce mai prezent în lumea modernă în care totul se poate copia atât de ușor.

De câțiva ani scriu cu destul de multă regularitate poezie, versuri pentru melodii și proză.
Pentru mine, scrisul e ceva extrem de intim și prețios. Ca să pot scrie, ceva din interior trebuie să vibreze (în major, sau de cele mai multe ori, în minor). Investiția de suflet e, de obicei, foarte mare. Tocmai pentru că ceea ce scriu își are izvorul în adâncurile inimii, ceea ce rămâne pe hârtie e un soi de confesiune. Unele proze sau versuri îmi sunt atât de aproape de parcă ar fi prelungirile ființei mele în litere. Iar dacă am scris despre ceva ce a zgâriat prin suflet, ce am lăsat în urmă e cu atât mai de preț pentru mine. De aceea mi-e teamă să le las la îndemâna oricui și mă doare când văd că le-am dăruit cui nu le-a știut prețui. Nu-mi imaginez că le-aș putea ceda vreodată cuiva, că aș putea vedea un alt nume acolo.

În urmă cu 25 de ani, într-un moment de inspirație am scris o poezie. Se intitula Plagiere și vorbea despre cum omul își ia propria viață în mâini, uitând că ea este opera lui Dumnezeu.

Astăzi, am meditat la o altă operă a aceluiași Autor. Biblia. Pentru că are atât de mulți scriitori, e ușor să uităm adevăratul Autor. Cităm din cărțile ei care poartă numele scriitorilor și uneori avem impresia că ei sunt și autorii. Astfel, sfaturile încep să-și piardă din greutate – sunt ale lui Matei, Marcu, Luca…

De câte ori n-am citat din cuvintele Scripturii pierzându-L din vedere pe Cel care le-a inspirat? (Evident că nu despre o inspirație verbală vorbesc aici, ci despre una a ideilor).

Însă în iubirea Sa atât de mare, Dumnezeu a vrut să implice omul cât mai mult în planul Său de salvare. L-a făcut colaborator cu Sine și i-a dat cuvintele Lui atunci când era în impas, puterea Lui, i-a dat până și „drepturile de autor”, așa că până astăzi oamenii știu despre cărțile lui Matei, Marcu, Luca chiar dacă fiecare dintre ei au fost doar scriitori. Autorul a rămas în umbră, inspirându-i pe ei, lăsând ca numele lor să rămână în titlul cărților Scripturii. Important era ca mesajul Lui să ajungă la noi. Important era să fie mai aproape de mine și de tine – născuți peste atâtea veacuri distanță.

Și mă îndrăgostesc din nou de acest Dumnezeu al cărui sacrificiu nu are margini! Tot ce era al Lui, a făcut să fie al nostru. Tot ce putea să-l slăvească pe El, a împărțit cu noi, doar-doar vom pricepe o dată că ne iubește mai mult decât orice și că ne vrea fericiți, lângă El.

Scriitorii Bibliei I-au fost colaboratori prețioși în a ne lăsa mesajul Său de iubire. Și ca niște adevărați prieteni, au știut mereu să Îi dea creditul care I se cuvine: Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.
(2 Petru 1:21)

Pricepem noi cât de mult ne-a iubit când a cedat totul doar pentru ca să putem citi despre dragostea Sa și să Îl cunoaștem?